Despre ego – partea a2a
“Când nu mai rămâne nimic cu care să te identifici, cine eşti?
Egoul găseşte repede o formă nouă. Faptul că această nouă formă este una profund nefericită nu-l interesează prea mult, important pentru el este să aibă o identitate, fie ea bună sau rea. De fapt, acest nou ego va fi mai contractat, mai rigid şi impenetrabil decât ce vechi.
Majoritatea oamenilor sunt atât de complet identificaţi cu vocea din mintea lor — curentul neîntrerupt de gânduri involuntare şi compulsive şi emoţiile care le însoţesc — încât am putea spune despre ei că sunt posedaţi de minte.
Nucleul central al întregii voastre activităţi mentale constă în anumite gânduri, emoţii şi moduri de reacţie, repetitive şi persistente şi cu care vă identificaţi cel mai mult. Această entitate este însuşi egoul.
Când trăiţi prin intermediul sinelui fabricat de minte, constând din gândire şi emoţii — adică prin ego — fundamentul identităţii voastre este unul precar, deoarece gândul şi emoţia sunt prin natura lor efemere, trecătoare. De aceea orice ego se luptă continuu să supravieţuiască, încercând să se protejeze şi să se extindă.
Resentimentul este emoţia care însoţeşte lamentarea şi etichetarea în minte a oamenilor şi care adaugă chiar mai multă energie egoului. Resentiment înseamnă amărăciune, indignare, mâhnire sau sentimentul de a fi fost ofensat.
Uneori, „vina” pe care i-o găsiţi altcuiva nici măcar nu există.
Lipsa de reacţie nu este semn de slăbiciune, ci de putere. Un alt termen pentru lipsa de reacţie este iertarea. A ierta înseamnă a trece cu vederea sau, mai curând, a trece peste. Treceţi peste ego şi ajungeţi la sănătatea mentală existentă în fiecare fiinţă umană ca esenţa sa.
Iar duşmanul cel mai mare al egoului este, desigur, momentul prezent, adică viaţa însăşi.
Egoul implică absenţa conştientizării. Conştiinţa şi egoul nu pot exista laolaltă.
Atât plângerea, cât şi atitudinea critică şi reactivitatea îi întăresc egoului sentimentul de îngrădire şi separare de care depinde supravieţuirea sa. Dar acestea întăresc egoul şi în alt mod, dândui un sentiment de superioritate pe seama căruia prosperă.
Nimic nu întăreşte egoul mai mult decât sentimentul de a avea dreptate. A avea dreptate înseamnă a vă identifica cu o poziţie mentală — un punct de vedere, o opinie, o judecată, o interpretare.
Egoul ia totul la modul personal.
Nu vă mai plângeţi, nu mai acuzaţi, nu mai învinovăţiţi şi nu mai gândiţi că celălalt face rău. Nimeni nu face rău. Este egoul persoanei respective, atâta tot.
Pentru a vă elibera de ego nu este nevoie decât să-l conştientizaţi, deoarece conştiinţa şi egoul sunt incompatibile.
Emoţia din spatele întregii activităţi a egoului este teama. Teama de a fi un nimeni, teama de nonexistenţă, teama de moarte.
Egoul se hrăneşte cu atenţia celorlalţi, aceasta fiind, în cele din urmă, o formă de energie psihică. Egoul vostru nu ştie că sursa întregii energii se află în voi înşivă, aşa că el o caută în exterior.
La începutul multor relaţii aşa-zise romantice, interpretarea de roluri este frecvent întâlnită şi este menită să atragă şi să păstreze persoana pe care egoul o percepe drept cea care „mă face fericit, mă face să mă simt special şi îmi împlineşte toate nevoile”.
A iubi înseamnă a te recunoaşte în altcineva.
Nefericirea este o boală mental-emoţională creată de ego, care a ajuns la proporţii epidemice.”
Eckhart Tolle – Un pãmânt nou

