Despre ego - partea a2a

Despre ego – partea a2a

“Când nu mai rămâne nimic cu care să te identifici, cine eşti?

Egoul găseşte repede o formă nouă. Faptul că această nouă formă este una profund nefericită nu-l interesează prea mult, important pentru el este să aibă o identitate, fie ea bună sau rea. De fapt, acest nou ego va fi mai contractat, mai rigid şi impenetrabil decât ce vechi.

Majoritatea oamenilor sunt atât de complet identificaţi cu vocea din mintea lor — curentul neîntrerupt de gânduri involuntare şi compulsive şi emoţiile care le însoţesc — încât am putea spune despre ei că sunt posedaţi de minte.

Nucleul central al întregii voastre activităţi mentale constă în anumite gânduri, emoţii şi moduri de reacţie, repetitive şi persistente şi cu care vă identificaţi cel mai mult. Această entitate este însuşi egoul.

Când trăiţi prin intermediul sinelui fabricat de minte, constând din gândire şi emoţii — adică prin ego — fundamentul identităţii voastre este unul precar, deoarece gândul şi emoţia sunt prin natura lor efemere, trecătoare. De aceea orice ego se luptă continuu să supravieţuiască, încercând să se protejeze şi să se extindă.

Resentimentul este emoţia care însoţeşte lamentarea şi etichetarea în minte a oamenilor şi care adaugă chiar mai multă energie egoului. Resentiment înseamnă amărăciune, indignare, mâhnire sau sentimentul de a fi fost ofensat.

Uneori, „vina” pe care i-o găsiţi altcuiva nici măcar nu există.

Lipsa de reacţie nu este semn de slăbiciune, ci de putere. Un alt termen pentru lipsa de reacţie este iertarea. A ierta înseamnă a trece cu vederea sau, mai curând, a trece peste. Treceţi peste ego şi ajungeţi la sănătatea mentală existentă în fiecare fiinţă umană ca esenţa sa.

Iar duşmanul cel mai mare al egoului este, desigur, momentul prezent, adică viaţa însăşi.

Egoul implică absenţa conştientizării. Conştiinţa şi egoul nu pot exista laolaltă.

Atât plângerea, cât şi atitudinea critică şi reactivitatea îi întăresc egoului sentimentul de îngrădire şi separare de care depinde supravieţuirea sa. Dar acestea întăresc egoul şi în alt mod, dândui un sentiment de superioritate pe seama căruia prosperă.

Nimic nu întăreşte egoul mai mult decât sentimentul de a avea dreptate. A avea dreptate înseamnă a vă identifica cu o poziţie mentală — un punct de vedere, o opinie, o judecată, o interpretare.

Egoul ia totul la modul personal.

Nu vă mai plângeţi, nu mai acuzaţi, nu mai învinovăţiţi şi nu mai gândiţi că celălalt face rău. Nimeni nu face rău. Este egoul persoanei respective, atâta tot.

Pentru a vă elibera de ego nu este nevoie decât să-l conştientizaţi, deoarece conştiinţa şi egoul sunt incompatibile.

Emoţia din spatele întregii activităţi a egoului este teama. Teama de a fi un nimeni, teama de nonexistenţă, teama de moarte.

Egoul se hrăneşte cu atenţia celorlalţi, aceasta fiind, în cele din urmă, o formă de energie psihică. Egoul vostru nu ştie că sursa întregii energii se află în voi înşivă, aşa că el o caută în exterior.

La începutul multor relaţii aşa-zise romantice, interpretarea de roluri este frecvent întâlnită şi este menită să atragă şi să păstreze persoana pe care egoul o percepe drept cea care „mă face fericit, mă face să mă simt special şi îmi împlineşte toate nevoile”.

A iubi înseamnă a te recunoaşte în altcineva.

Nefericirea este o boală mental-emoţională creată de ego, care a ajuns la proporţii epidemice.”

Eckhart Tolle – Un pãmânt nou

Despre ego - prima parte

“Egoul nu înseamnă altceva decât identificarea cu forma, în primul rând cu forma gândurilor. Dacă răul există în vreun fel — şi există, dar la modul relativ, nu absolut — atunci definiţia sa este aceasta: identificarea completă cu forma — forma fizică, forma mentală, forma emoţională. De aici decurge totala necunoaştere a legăturii individului cu întregul, a unităţii intrinseci cu oricare „altul” şi totodată cu Sursa. Această ignoranţă este păcatul originar, suferinţa, iluzia. Iar atunci când această iluzie a separării totale fundamentează şi domină tot ceea ce gândesc, spun şi fac, ce fel de lume voi crea eu? Pentru a afla răspunsul la această întrebare nu trebuie decât să urmăriţi relaţiile dintre oameni, să citiţi o carte de istorie sau să vă uitaţi diseară la ştiri.

Cuvântul „eu” poate fi expresia celei mai mari erori sau a celui mai profund adevăr, în funcţie de modul în care este folosit. În utilizarea sa convenţională, cuvântul acesta nu este dom unul dintre cele mai frecvente (împreună cu înruditele „mic”, „al meu/a mea” sau „însumi/însămi”), ci şi unul dintre cele mai amăgitoare, în limbajul de fiecare zi, „eu” exprimă o eroare primordială, o percepţie greşită a ceea ce sunteţi, un sentiment iluzoriu al identităţii. Acesta este egoul. 

Mintea egocentristă este în totalitate condiţionată de trecut.

Nevoia imperioasă inconştientă a individului de a-şi consolida identitatea prin asocierea cu un obiect face parte integrantă din structura minţii egocentrice.

Egoul nu este rău, ci doar inconştient. Când îţi observi egoul, începi să treci dincolo de el.

El nu reprezintă ceea ce sunteţi voi. Dacă veţi considera egoul ca fiind problema voastră personală, atunci nu este vorba aici decât de şi mai mult ego.

Credinţa că voi aveţi dreptate şi ceilalţi greşesc reprezintă unul dintre tiparele principale ale minţii egoiste, una dintre principalele forme de inconştienţă. Cu alte cuvinte, conţinutul egoului se poate schimba, însă structura minţii care îl ţine în viaţă nu se schimbă.

Egoul tinde să echivaleze predicatul „a avea” cu Fiinţarea: am, deci sunt. Şi cu cât am mai mult, cu atât sunt mai mult. Egoul trăieşte prin comparaţie. Modul în care sunteţi văzuţi de ceilalţi devine modul în care vă vedeţi voi înşivă,

Egoul se identifică cu a avea, dar satisfacţia pe care i-o procură ceea ce are este relativ superficială şi de scurtă durată. Adânc în el rămâne ascuns un sentiment de nemulţumire, de incomplet, de „insuficient”, „încă nu am suficient”, prin care egoul vrea să spună: „încă nu sunt suficient”.

Niciun ego n-ar avea viaţă lungă în lipsa dorinţei de mai mult.

Formele mentale ale cuvintelor „mie”, „mine”, „mai mult decât”, „vreau”, „am nevoie”, „trebuie să am” şi „nu îndeajuns” ţin nu de conţinut, ci de structura egoului.

Niciun conţinut nu vă va satisface, atâta vreme cât structura egoistă rămâne neschimbată. Nu veţi fi fericiţi indiferent ce aveţi sau obţineţi.

Egoul înseamnă întotdeauna identificarea cu forma, căutarea de sine şi, în consecinţă, pierderea sinelui într-o firmă sau alta.

Descartes, filozoful din secolul al şaptesprezecelea considerat fondatorul filozofiei moderne a exprimat această eroare primordială sub forma maximei sale celebre (pe care el a văzut-o ca fiind expresia adevărului primordial): „Gândesc, deci exist.” Acesta era răspunsul pe care îl găsise el la întrebarea „Pot cunoaşte ceva cu certitudine absolută?” A realizat că dincolo de orice dubiu era faptul

că procesul de gândire nu se oprea niciodată, de aceea a echivalat gândirea cu Fiinţarea, altfel spus identitatea — eu sunt — cu gândirea, în loc de adevărul ultim, el a găsit rădăcina egoului, dar nu ştia acest lucru.”

Eckhart Tolle – Un pãmânt nou

Despre greseli

Fiecare greseala este o ocazie de a invata. Totul este sa nu comiti aceeasi greseala in mod repetat - ar fi o prostie... Insa comite cit mai multe greseli noi de care esti in stare; nu trebuie sa-ti fie teama, caci acesta este singurul mod in care natura iti permite sa inveti.

Exista lucruri care pot fi invatate doar daca esti indeajuns de curajos sa faci greseli. Aminteste-ti un singur lucru: nu face de doua ori aceeasi greseala.

Iubirea trebuie sa fie o relatie plina de prietenie, in care nimeni nu este superior, in care nimeni nu decide cum sa se desfasoare lucrurile, in care partenerii sunt pe deplin constienti ca sunt diferiti, ca abordarea lor in ceea ce priveste viata este diferita, ca modul lor de viata este diferit si, cu toate aceste diferente, se iubesc. Ei nu vor gasi nici o problema. Nu incercati sa creati ceva suprauman. Fiti umani si acceptati omenescul celuilalt, cu toate slabiciunile inerente naturii  umane. Celalalt va comite probabil greseli, tot asa cum comiteti si voi, si va trebui sa invatati. A fi impreuna inseamna a invata sa iertati, sa uitati, sa intelegeti ca si celalalt este la fel de uman ca si voi. Numai putina iertare...

Osho

Ai grija ce iti doresti

Un calator ostenit s-a asezat la umbra unui copac fara sa stie ca acesta era un copac fermecat, care putea indeplini orice dorinta.
Cum statea el asa pe pamantul tare s-a gandit cat de placut ar fi sa se odihneasca intr-un pat moale. Pe data patul a rasarit alaturi.
Uluit, omul s-a intins in pat, spunandu-si ca s-ar simti in culmea fericirii daca o tanara i-ar masa picioarele intepenite. Pe data o fata a aparut si a inceput sa ii maseze picioarele intr-un chip nespus de placut.
„Mi-e foame, si-a spus omul si ar fi strasnic sa mananc ceva chiar acum.” A aparut pe data o masa incarcata cu tot soiul de bunatati si calatorul s-a ospatat pe saturate. I se inchideau ochii de vin si de oboseala. S-a lungit, asadar, pe pat, gandindu-se la minunatele intamplari din ziua aceea.
„Am sa dorm un ceas – doua. Numai sa nu treaca pe aici vreun tigru, in timp ce dorm.”
Tigrul a iesit ca din pamant si l-a sfartecat.

Cel ce daruieste trebuie sa fie recunoscator

Pe cand Seisetsu era maestru în Kamakura, a avut nevoie, la un moment dat, de o cladire mai mare, iar Umezu Seibei, un negustor din Edo, hotari sa-i daruiască invatatului cinci sute de ryo, pentru cladirea noii scoli. Îi duse maestrului, care-i spuse:

- Bine. Primesc.

Umezu îi dadu lui Seisetsu sacul cu aur, dar reactia maestrului nu-i plăcuse. Cu trei ryo se putea trăi un an, iar acolo erau cinci sute !

- Sunt cinci sute de ryo, remarcă Umezu.

- Mi-ai mai spus, raspunse Seisetsu.

- Sunt o gramadă de bani, chiar dacă sunt un om bogat ...

- Vrei sa-ti multumesc ?

- Asa s-ar cuveni ...

- De ce ? spuse Seisetsu. Cel ce daruieste ar trebui să fie recunoscator !

Inteligenta nu e ceea ce crezi

   “In primul rand, trebuie sa stii ca intelectualitatea nu e inteligenta. A fi intelectual inseamna a fi fals; intelectualitatea este inteligenta simulata. Ea nu este reala din cauza ca nu e a ta, e imprumutata. Inteligenta este dezvoltarea constiintei interne. Ea nu are nici o legatura cu cunostintele, are legatura cu meditatia. Un om inteligent nu actioneaza pe baza experientei trecute; el actioneaza in prezent, in functie de conditiile prezente. El nu reactioneza, ci raspunde. De aceea, este intotdeauna imprevizibil; niciodata nu poti fi sigur ce urmeaza sa faca.

Un catolic, un protestant si un evreu vorbeau cu un prieten caruia tocmai i se spusese ca mai avea sase luni de trait.
- Tu ce ai face daca doctorul ti-ar da doar sase luni de trait? il intreba omul pe catolic.
-Ah! spuse catolicul. Mi-as darui toate bunurile bisericii, m-as impartasi in fiecare duminica si mi-as spune in mod regulat rugaciunile.
- Dar tu? il intreba omul pe protestant.
- Eu as vinde tot si as pleca intr-o calatorie in jurul lumii si m-as distra pe cinste.
-Si tu? il intreba omul pe evreu.
- Eu? Eu as consulta alt doctor.

Asta e inteligenta!”

Osho

Talk

If you don't feel like talking, don't--don't say a single word that is not coming to you spontaneously. Don't be worried if people think you are going crazy. Accept it. if they think you have become dumb ,accept it, and enjoy your dumbness!

The real trouble is with people who go on talking and don't know what they are talking about and why. They go on talking because they cannot stop. But if you become a little aware of the whole nonsense and the trouble that goes on in the mind, if you become aware that there is nothing to say, that everything seems to be trivia, then you hesitate. In the beginning it feels as though you are losing the capacity to communicate--it is not so. In fact, people talk not to communicate, but to avoid communication. Soon you will be able to really communicate. Just wait, and don't force anything. Don't be worried about the silence. One does worry, though, because the whole society exists on talking, on language, and people who are very articulate become very powerful in society-leaders, scholars, politicians, writers. One soon becomes afraid that one is losing one's grip on language, but don't be worried. Silence is the grip on God, and once you mow what silence is, you have something to talk about. Once you have gone deeper into silence, then your words carry meaning for the first time. Then they are not just empty words, they are full of something of the beyond. They have a poetry to them, a dance. They carry your inner grace with them.