Trenul catre nicaieri

  Cu capul lipit de geam trenul asta ma poarta in pantecele lui. Mi-a aratat pe rand rosul domol al rasaritului si sangeriul apusului. Isi face aparitia un intuneric calm, imblanzitorul nelinistilor din timpul zilei si al catorva griji pentru maine. Imaginea unui zambet sincer isi face loc in capul meu printre puhoiul de ganduri rostogolite.O adevarata binecuvantare. Urmatoarea statie: Prezentul calm si neinteles in care traim cu totii, tehnic vorbind, dar care este evitat de foarte multi reprezentanti ai vietii si zambetelor fals creionate care ascund dureri neintelese. O statie pentru care oricine are bilet. Oare talpile tale au curaj sa mangaie peronul acestei gari pline de necunoscut, sau necunoscuti? Dar pana la urma ce vrea sa insemne curajul? Curajul nu inseamna sa te arunci cu capul inainte, curajul e atunci cand iti accepti frica, cand te iei de mana cu ea si mergeti impreuna mai departe. Da. Pana cand moartea va desparte. 

  Iti iei jumatatea de mana si coborati. Jumatatea de aripa care iti lipsea ca sa poti zbura, jumatatea de vis care te face mai real, jumatatea din tine moarta intr-o alta viata, jumatatea amara care te face sa apreciezi dulcele unui zambet naiv. Dar in final mijesti ochii iar in tine incepe sa incolteasca sentimentul ca nu ai nevoie de o jumatate ca sa fii perfect.  

  Explozia de raze galben metalic ce aluneca din ultima rasuflare a rasaritului lumineaza cu greu linia mult prea subtire dintre  agonie si extaz ce imparte peronul Prezentului in doua lumi: Trecut si Viitor. 

  Nu stiu ce sa aleg. Viitorul e nesigur. Iar in Trecut am castigat sau am pierdut zambete, atingere, speranta,  un nou inceput, o floare, o scrisoare, o imbratisare, plimbare, rasarit, trilul pasarilor, cafea, liniste, prieteni, vise, ganduri, o plaja, un tren catre nicaieri, dorinte, un leagan, tequila, sarutari, muzica sufletului, nopti albe, trei poze, rabdare, vin, extaz, durere, un taxi, o tigara, cuvinte nespuse, amintiri.

Ma intreb de ce am venit aici. E simplu. Ca sa iert si sa iubesc.

In Prezent mi-e dor de copilul cu parul de aur.

Cafeneaua din colt.

    

 Am sorbit toate clipele divine.Le-am savurat cu placere. Am fumat si jumatate de pachet de Amagire, sunt vechi pe piata, au 7, 6, 7, ca numarul ei de telefon. Ceasca e goala, dar ospatarul nu mai vine. Ah,uite-l!!

 E imbracat ciudat de data asta. Poarta roba. Poate e preot, sau vrea sa ma judece. Ori e calaul ce vrea sa-mi decapiteze ultima farama de speranta.

-Buna seara!  Rosteste ragusit printre dintii albi ca laptele, uitandu-se fix la mine cu ochi mici de un violet aprins. Oare foloseste noul Colgate??V-am adus nota. 

-Nota..Da! Sper sa-mi dea un Re..sau un Mi, sa ma inveseleasca putin. Cat face?!

-2 euro.

-Euro?! Ce-s astia?! Bag mana la buzunarul inimii, si nu e doar metaforic. Mai am 2 bancnote de 5 deceptii, o moneda de tandrete si un card de promisiuni cu initialele mele pe el. Ii intind bancnotele si moneda pe masa. Ajung astia?!

-Nu! imi raspunde cu dispret.

-Atunci cum te pot plati?

-Da-ti-mi sufletul!

-Esti nebun?!! Am inceput sa tip isteric. A fost doar o ceasca de clipe divine, si a fost rece, nici nu m-am saturat. Nu! Plus ca in meniu nu era specificat genul asta de pret.

-Stiu! Dar meniul nu mai este valabil. Pretul se schimba in fiecare moment.. ca si oamenii.

-Dar a fost doar o ceasca, insist in continuare.

-Da, dar asta v-ati dorit, domnule! O ceasca de clipe. Iar sufletul dumneavoastra e pretul adevarat.

Are dreptate, asta am vrut, si m-am bucurat de fiecare clipa in parte. As mai fi vrut macar inca o ceasca ca aia.

     Mai aprind o Amagire, stiu ca o sa ma doara, fumul amintirii o sa-mi inunde plamanii, imi va sufoca realitatea deja subrezita.Nu pot sa ma opresc, desi doare.Sunt dependent.

-Hai sa n-o mai lungim. A meritat totul, nu regret, poate doar ma oftic. Voi plati! Ia-mi sufletul...

P.S:

   Nu esti arsita si nici ploaie de vara, esti adiere placuta. Nu esti vara si nici seara .. esti doar o privire sagalnica, de un portocaliu palid, gata sa infloresti precum un iris oricand iti surade gandul. Si esti calma si amaruie, ca ciocolata neagra, plina de senzatii..doar senzatii, nu si neagra - caci uneori ochii tai clipesc raze; se vad raze, si asta doar daca esti pregatit sa privesti dincolo de acei doi ochi nu foarte mari, ca doua ferestre ce dau in alta lume - TU. Da, doar ferestre, caci ai dreptul doar sa arunci o privire, daca esti gata sa descoperi emotii ce s-au scufundat candva in tacerea uitarii..emotii inca vii. Poarta, hmm, se afla in alta parte, si acolo intra doar imparati ai sufletului iar cheia e sarutul sincer, atingerea cea mai calda. Vorbim totusi de imparatia sufletului...

Intr-o seara.

Ti-am alergat prin vene, prin vise, prin noapte, ti-am alinat dorul salbatic ce-ti gonea in suflet, ti-am mangaiat cu speranta chipul, trupul tremurand, lasand urme de "mai vreau", ti-am conturat frica intr-un amurg racoros de vara, mazgalind stupid tabloul cu cerneala albastra, scursa din stiloul mult prea vechi. Ca sa-ti luminez mai apoi pasii catre imbratisarea mea cu lumini surde dintr-o lumanare pe jumatate arsa, si-un pahar de rosé la fel de plin, tot pe jumate. Valurile n-au apucat sa spele picioare goale, insetate de libertate, schiopatand de murdaria de ganduri oarbe, naucite de aroma orgoliului inca viu...