2-1

   Si cand iti va oferi totul, nu iti va mai ajunge nimic. Vei dori oceanomagic de mult sa fi ales prezentul necopt in detrimentul trecutului deja apus. Dar trecutul te vrea cu nerusinare, oricum el e mai sigur, il cunosti, parca l-ai vrea si tu ....dar trecutul e istorie, iar istoria se repeta. Prezentul?! El e prea bun, prea atent ...prea ca la tara, prea gentil. Cu siguranta urmareste ceva ...vrea doar sa te futa, apoi sa te lase, doar a facut asta cu multe. Nu esti deloc hotarata ... dar vrei (pe) ce (cine) e mai bun pentru tine. Dar ce(cine)  e bun pentru tine? cand tu te-ai transformat intr-o locuitoare a Libriei, din Equilibrium, ce-ti administrezi cu regularitate doza de Prozium ca sa-ti suprimi sentimentele. Ca o tulipa pulchella stai in bataia vantului taios. Asa iti place? Nu. Asa crezi ca te-ai obisnuit.
   Cel mai periculos scor e doi la ..una.

Trenul catre nicaieri

  Cu capul lipit de geam trenul asta ma poarta in pantecele lui. Mi-a aratat pe rand rosul domol al rasaritului si sangeriul apusului. Isi face aparitia un intuneric calm, imblanzitorul nelinistilor din timpul zilei si al catorva griji pentru maine. Imaginea unui zambet sincer isi face loc in capul meu printre puhoiul de ganduri rostogolite.O adevarata binecuvantare. Urmatoarea statie: Prezentul calm si neinteles in care traim cu totii, tehnic vorbind, dar care este evitat de foarte multi reprezentanti ai vietii si zambetelor fals creionate care ascund dureri neintelese. O statie pentru care oricine are bilet. Oare talpile tale au curaj sa mangaie peronul acestei gari pline de necunoscut, sau necunoscuti? Dar pana la urma ce vrea sa insemne curajul? Curajul nu inseamna sa te arunci cu capul inainte, curajul e atunci cand iti accepti frica, cand te iei de mana cu ea si mergeti impreuna mai departe. Da. Pana cand moartea va desparte. 

  Iti iei jumatatea de mana si coborati. Jumatatea de aripa care iti lipsea ca sa poti zbura, jumatatea de vis care te face mai real, jumatatea din tine moarta intr-o alta viata, jumatatea amara care te face sa apreciezi dulcele unui zambet naiv. Dar in final mijesti ochii iar in tine incepe sa incolteasca sentimentul ca nu ai nevoie de o jumatate ca sa fii perfect.  

  Explozia de raze galben metalic ce aluneca din ultima rasuflare a rasaritului lumineaza cu greu linia mult prea subtire dintre  agonie si extaz ce imparte peronul Prezentului in doua lumi: Trecut si Viitor. 

  Nu stiu ce sa aleg. Viitorul e nesigur. Iar in Trecut am castigat sau am pierdut zambete, atingere, speranta,  un nou inceput, o floare, o scrisoare, o imbratisare, plimbare, rasarit, trilul pasarilor, cafea, liniste, prieteni, vise, ganduri, o plaja, un tren catre nicaieri, dorinte, un leagan, tequila, sarutari, muzica sufletului, nopti albe, trei poze, rabdare, vin, extaz, durere, un taxi, o tigara, cuvinte nespuse, amintiri.

Ma intreb de ce am venit aici. E simplu. Ca sa iert si sa iubesc.

In Prezent mi-e dor de copilul cu parul de aur.

Cafeneaua din colt.

    

 Am sorbit toate clipele divine.Le-am savurat cu placere. Am fumat si jumatate de pachet de Amagire, sunt vechi pe piata, au 7, 6, 7, ca numarul ei de telefon. Ceasca e goala, dar ospatarul nu mai vine. Ah,uite-l!!

 E imbracat ciudat de data asta. Poarta roba. Poate e preot, sau vrea sa ma judece. Ori e calaul ce vrea sa-mi decapiteze ultima farama de speranta.

-Buna seara!  Rosteste ragusit printre dintii albi ca laptele, uitandu-se fix la mine cu ochi mici de un violet aprins. Oare foloseste noul Colgate??V-am adus nota. 

-Nota..Da! Sper sa-mi dea un Re..sau un Mi, sa ma inveseleasca putin. Cat face?!

-2 euro.

-Euro?! Ce-s astia?! Bag mana la buzunarul inimii, si nu e doar metaforic. Mai am 2 bancnote de 5 deceptii, o moneda de tandrete si un card de promisiuni cu initialele mele pe el. Ii intind bancnotele si moneda pe masa. Ajung astia?!

-Nu! imi raspunde cu dispret.

-Atunci cum te pot plati?

-Da-ti-mi sufletul!

-Esti nebun?!! Am inceput sa tip isteric. A fost doar o ceasca de clipe divine, si a fost rece, nici nu m-am saturat. Nu! Plus ca in meniu nu era specificat genul asta de pret.

-Stiu! Dar meniul nu mai este valabil. Pretul se schimba in fiecare moment.. ca si oamenii.

-Dar a fost doar o ceasca, insist in continuare.

-Da, dar asta v-ati dorit, domnule! O ceasca de clipe. Iar sufletul dumneavoastra e pretul adevarat.

Are dreptate, asta am vrut, si m-am bucurat de fiecare clipa in parte. As mai fi vrut macar inca o ceasca ca aia.

     Mai aprind o Amagire, stiu ca o sa ma doara, fumul amintirii o sa-mi inunde plamanii, imi va sufoca realitatea deja subrezita.Nu pot sa ma opresc, desi doare.Sunt dependent.

-Hai sa n-o mai lungim. A meritat totul, nu regret, poate doar ma oftic. Voi plati! Ia-mi sufletul...

P.S:

   Nu esti arsita si nici ploaie de vara, esti adiere placuta. Nu esti vara si nici seara .. esti doar o privire sagalnica, de un portocaliu palid, gata sa infloresti precum un iris oricand iti surade gandul. Si esti calma si amaruie, ca ciocolata neagra, plina de senzatii..doar senzatii, nu si neagra - caci uneori ochii tai clipesc raze; se vad raze, si asta doar daca esti pregatit sa privesti dincolo de acei doi ochi nu foarte mari, ca doua ferestre ce dau in alta lume - TU. Da, doar ferestre, caci ai dreptul doar sa arunci o privire, daca esti gata sa descoperi emotii ce s-au scufundat candva in tacerea uitarii..emotii inca vii. Poarta, hmm, se afla in alta parte, si acolo intra doar imparati ai sufletului iar cheia e sarutul sincer, atingerea cea mai calda. Vorbim totusi de imparatia sufletului...

Intr-o seara.

Ti-am alergat prin vene, prin vise, prin noapte, ti-am alinat dorul salbatic ce-ti gonea in suflet, ti-am mangaiat cu speranta chipul, trupul tremurand, lasand urme de "mai vreau", ti-am conturat frica intr-un amurg racoros de vara, mazgalind stupid tabloul cu cerneala albastra, scursa din stiloul mult prea vechi. Ca sa-ti luminez mai apoi pasii catre imbratisarea mea cu lumini surde dintr-o lumanare pe jumatate arsa, si-un pahar de rosé la fel de plin, tot pe jumate. Valurile n-au apucat sa spele picioare goale, insetate de libertate, schiopatand de murdaria de ganduri oarbe, naucite de aroma orgoliului inca viu...

Norul si duna de nisip..

    Un tanar nor se nascuse in toiul unei mari furtuni peste Mediterana. Nici n-a avut timp sa creasca insa acolo, ca un vant puternic a impins toti norii inspre Africa. De indata ce norii au atins continentul, vremea s-a schimbat. Un soare stralucitor scanteia pe cer si, intinse sub nori, se rasfatau dunele aurii ale Saharei. Cum in desert nu ploua aproape niciodata, vantul a continuat sa impinga norii catre padurile din sud. Intre timp, asa cum se intampla si cu tinerii oameni, tanarul nor a hotarat sa-si paraseasca parintii si vechii prieteni ca sa descopere lumea. Ce faci? a strigat vantul. Desertul e la fel peste tot. Intoarce-te langa ceilalti nori si o sa megem toti in Africa Centrala, unde sunt uimitori munti si arbori! Dar tanarul nor, un rebel innnascut, a refuzat sa-l asculte si, incet, a lunecat pana a gasit o briza blanda si generoasa care i-a permis sa ajunga peste dunele aurii de nisip. Dupa multa fataiala incolo si incoace a observat ca una din dunele de nisip ii zambea. El a vazut ca duna era si ea tanara, nou formata de vantul care tocmai trecuse pe acolo. Si el s-a indragostit atunci si acolo de parul ei cel auriu. Buna dimineata, zise el. Cum e viata acolo jos? Am tovarasia celorlaltor dune, a soarelui si a vantului si a caravanelor care trec uneori pe aici. Uneori e chiar fierbinte, dar e totusi suportabil. Cum e viata acolo sus? Avem si aici soare si vant dar lucrul bun e ca eu pot calatori pe cer si pot vedea multe lucruri. Pentru mine, zise duna, viata e scurta. Cand vantul se va intoarce dinspre paduri, voi disparea. Si asta te intristeaza? Ma face sa simt ca nu am un rost in viata. Si eu simt la fel. De indata ce alt vant va veni voi merge spre sud si ma voi transforma in ploaie; dar asta e destinul meu. Duna a ezitat un moment, apoi a spus: Stii tu oare ca noi in desert numim ploaia paradis? Nu aveam idee ca as putea fi vreodata asa de important, zise mandru norul. Am auzit alte dune batrane povestind despre ploaie. Ele spun ca dupa ploaie suntem acoperite cu iarba si flori. Dar eu nu voi trai niciodata asta pentru ca in desert ploua atat de rar. A fost de data asta randul norului sa ezite. Apoi a zambit larg si a zis: Daca vrei, as putea sa fiu acum ploaie peste tine. Stiu ca abia am ajuns aici, dar te iubesc si as vrea sa stau aici pentru totdeauna. Cand te-am zarit prima data pe cer, m-am indragostit si eu de tine, zise duna. Dar daca iti vei transforma in ploaie frumosul tau par alb, vei muri. Dragostea nu moare niciodata, zise norul. Este transformata, si pe de alta parte, vreau sa-ti arat ce este paradisul. Si el incepu sa mangaie duna cu mici picuri de ploaie, astfel incat sa stea impreuna cat mai mult, pana cand aparu un curcubeu. In ziua urmatoare micuta duna era acoperita de flori. Alti nori care treceau spre Africa au crezut ca trebuie sa fie o parte din padurea pe care o cautau si au mai scuturat niste ploaie. Douazeci de ani mai tarziu, duna fusese transformata intr-o oaza care improspata trecatorii cu umbra copacilor sai. Si astea toate, pentru ca intr-o zi un nor s-a indragostit si nu s-a temut sa-si daruiasca viata acestei iubiri. Paulo Coelho .

Legenda araba

Se spune ca odata , intr-o vara nespus de fierbinte si secetoasa, doi prieteni strabateau impreuna desertul . Ca sa le treaca vremea mai repede, povesteau vrute si nevrute si , cum nu rareori se intampla, la un moment dat au ajuns sa se certe, iar unul dintre ei l-a lovit pe celalat peste obrazul drept.

“ASTAZI, PRIETENUL MEU CEL MAI BUN M-A LOVIT PESTE OBRAZUL DREPT.” Te-ai astepta ca acesta din urma sa-l fi intors si pe cel stang? Nu, nu a fost asa, ci prietenul lovit peste fata, fara sa spuna nici macar un singur cuvant, s-a aplecat si a scris in nisip:

Si-au continuat drumul impreuna si , intr-un tarziu,au ajuns la o oaza , unde au hotarat sa faca o baie. Cel lovit peste obraz si-a pierdut echilibrul si a alunecat spre partea maloasa, riscand sa fie inghitit in adanc,dar mana puternica a prietenului sau l-a tras afara.

Dupa ce si-a revenit din spaima prin care trecuse,cu mana inca tremuranda,cel salvat a daltuit in piatra: ASTAZI PRIETENUL MEU CEL MAI BUN MI-A SALVAT VIATA !

Prietenul care isi lovise cel mai bun prieten, l-a intrebat: -Cand te-am lovit peste obrazul drept, ai scris ce-am facut in nisip,iar acum, ca te-am salvat, daltuiesti in piatra. De ce ?

Dupa cateva clipe de tacere, cel intrebat raspunse: Cand cineva te raneste,fapta lui ar trebui incredintata intotdeauna nisipului,de unde vantul iertarii o poate sterge,insa cand cineva iti face un bine , trebuie sa-i daltuiesti fapta in piatra,de unde nici ploaia,nici vantul n-o pot sterge niciodata.

INVATA SA-TI SCRII DURERILE PRICINUITE DE ALTII IN NISIP, IN SCHIMB BINECUVINTARILE , DALTUIESTE-LE IN PIATRA!