Singuratatea...

"Omul nu a invatat inca sa guste frumusetea singuratatii. El cauta mereu sa se angajeze intr-o relatie, sa fie cu cineva – cu un prieten, cu un parinte, cu o sotie sau un sot, cu un copil... cu cineva. El a creat partide politice, ideologice. El a creat religii, biserici. Insa toate acestea sunt necesare pentru a-l face sa-si uite singuratatea. Fiind in mijlocul acestor multimi incerci sa uiti ceva, ceva de care iti amintesti uneori in intuneric: ca te-ai nascut singur, ca vei muri singur, ca indiferent ce ai face, traiesti singur.

Orice efort de evitare a singuratatii esueaza si va esua, deoarece este impotriva legilor fundamentale ale vietii. In fond, nu ai nevoie de un surogat care sa te faca sa-ti uiti singuratatea; trebuie doar sa devii constient de singuratatea ta, care este o realitate. Iar faptul de a o experimenta, de a o simti, este atat de frumos tocmai pentru ca reprezinta eliberarea de multime, de turma, de celalalt. Este eliberarea de teama de a fi singur. E de ajuns sa auzi cuvantul "singur", ca iti si amintesti de o rana; ai nevoie de ceva pentru a umple acest gol care te raneste. Ai nevoie de cineva pentru a-l umple. Cuvintul "singuratate" nu are acelasi sens - de rana, de gol care trebuie umplut. Singuratate inseamna pur si simplu implinire. Esti un intreg; nu este nevoie de nimeni altcineva pentru a te completa. Incearca deci sa gasesti centrul tau launtric in care esti totdeauna singur, in care singuratatea a fost intotdeauna perfecta. In viata, in moarte sau oriunde ai fi, esti mereu singur. Insa aceasta singuratate este atat de plina - nu este nici un gol - atat de completa, atat de incarcata cu toate darurile vietii, cu toate frumusetile si binecuvintarile existentei, incat imediat ce ai gustat din propria ta singuratate, durerea va disparea. In locul ei se va naste un ritm nou, de o extraordinara blandete, pace, fericire si binecuvantare. Aceasta nu inseamna ca un om care este centrat in singuratate nu isi poate face prieteni; in realitate, numai o asemenea fiinta poate avea prieteni, deoarece pentru el prietenia nu mai reprezinta o nevoie, ci o impartasire. Fiinta umana are atat de mult, incat poate imparti cu altii.

Incercam, prin orice mijloace, sa trecem peste senzatia ca suntem straini unul fata de altul. De aceea am si inventat tot felul de ritualuri. Un barbat se casatoreste cu o femeie. Si ce este in fond casatoria? Este doar un ritual. De ce este nevoie de el? Deoarece sotii doresc sa treaca peste faptul ca sunt straini, doresc sa comunice cumva, sa intre in relatie. Insa aceasta relatie nu este creata niciodata; ei isi imagineaza ca unul joaca rolul sotului, celalalt rolul sotiei, insa ramin straini unul fata de altul. Si vor trai astfel impreuna toata viata, insa nu vor fi nimic mai mult decat niste straini, deoarece nimeni nu poate patrunde in singuratatea celuilalt. Senzatia de ciudatenie dispare numai daca puteti patrunde in singuratatea mea, sau daca pot intra in singuratatea voastra - insa acest lucru nu este posibil, acest lucru nu se poate realiza din punct de vedere practic. Putem sa ne apropiem foarte mult, insa cu cat ne apropiem mai mult, cu atat devenim mai constienti de faptul ca suntem straini; apropiindu-ne, observam mai bine acest lucru. Celalalt imi este total necunoscut; s-ar putea chiar sa nu fiu in stare sa il cunosc.

Pentru ego, singuratatea nu reprezinta niciodata o bucurie. Ego-ul se bucura numai atunci cind poate sa supuna o alta fiinta, atunci cind poate sa spuna: "Ma aflu deasupra ta, sunt mai mare ca tine". Ego-ul nu se bucura niciodata de singuratate. In singuratate, ce sens mai are sa ai un ego?"

(Osho, Viata este aici si acum)